Din frica sa nu creada prea mult in Dumnezeu si preoti, el ar crede in spectacolul
vietii. Omul crede oricand si toata viata invata sa creada cat mai firesc si
mai profund, Deja credinta poate sa-l faca curajos sau umil, in preoti sau in
obiecte diferite, iar Dumnezeu il descoperi asa cum iti permite imaginatia,
astfel ca sa lasi indoieli pentru perfectiune permanenta.
E un tratament egoist, dar s-a salvat cumva?
E bine de gasit un echilibru intre Decenta si modul de a fi Perfid.
